SERVICII SAU BUNURI DE INTERES PUBLIC
Societatea Administraţia Pieţelor Focşani S.A. a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.201/05.08.2010, modificată şi completată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.250/07.09.2010, urmare a reorganizării Direcției Administrația Piețelor, preluând activul și pasivul fostei direcții pe baza situațiilor financiare la data de 30.09.2010.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.252/28.09.2010, Societatea Administraţia Pieţelor Focşani S.A. este operatorul serviciului public de administrare și exploatare a pieţelor agroalimentare din Municipiul Focșani.
Societatea administrează patrimoniul public şi privat aparţinând Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Focşani, în baza Contractului de delegare de gestiune prin concesiune încheiat în data de 15.10.2010 între Consiliul Local al Municipiului Focşani şi Administraţia Pieţelor Focşani S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr.3/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Societatea Administraţia Pieţelor Focşani S.A. este o întreprindere publică a carei activitate principală este focalizată pe asigurarea serviciilor publice de întreținere, administrare și exploatare a piețelor agroalimentare din municipiu. Obiectul de activitate principal al Societății, conform CAEN este “administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract”, cod CAEN 6832.